DOR DE EMINESCU
M-AM NĂSCUT CU EMINESCU ÎN CASĂ
Dragii
cititori ai „Revistei CRONOPEDIA” mulţi dintre domniile-voastre o să vă
întrebaţi: „...Cum, un copil de la ţară, din Dealu Viilor, care abia trecuse în
clasa a V-a, să memoreze atâtea poezii,
douăzeci şi cinci?”, pe care le învăţasem cu atâta uşurinţă fiindcă-mi plăceau
cum îmi sunau în urechi: şopot de izvor cristalin din Fântâna Zânelor, freamăt
de codru îndrăgostit, şoptiri dulci „ca un fagure de miere”, fiindcă tote
versurile pentru mine erau o muzică divină trimisă de Luceafărului nemuritor.
Nu pot să uit acea zi când tata Ilie mi-a
făcut cel mai frumos dar din viaţa mea, minunata carte „POEZII” de MIHAI EMINESCU (într-o zi însorită de 1 Aprilie, când
împlinisem 12 ani). Era aşa de încântat de mine, şi nu era petrecere la care să
nu mă pună în faţa cunoscuţilor să le recit versurile mirifice ale demiurgului
din Ipoteşti, iar el cânta cu multă patimă ”Pe lână plopii fără soţ” şi „Nu voi
mormânt bogat” alături de unchiul Predoiu Ilie, (ţârcovnic la sfânta Biserică
de la Vale, cu hramul Sfântului Dumitru) fiul mamei Lisaveta, soră cu bunica
Ana Voican de la Ştirbeşti.
Doamne, cum mai călătoream pe
aripile imaginaţiei... însoţit de bădiţa
Mihai: la „izvorul zânelor” în
care-mi răcoream „piciorul gol”,
săream „în barca mică îngânat de glas de
ape”, iar seara „la măsuţa mea de
brad” priveam în tavan cercul luminos ce-l desena flacăra lămpii cu gaz,
când liniştea era perturbată de neastâmpăraţii şoricei ce se zbenguiau în pod,
pe care-i ascultam „...cum învelişul/ De
la cărţi ei mi le rod” , iar în dimineţi senine, „în zumzet de albine”
alergam în „câmp râzând” şi nu-mi
ajungea ziulica toată ca să mă joc şi să mă bucur de frumuseţea codrului „bătut de gânduri” a poienilor „smălţuite” în razele soarelui
binefăcător, admirând florile şi ascultând armonii celeste „dulcea batere de vânt” , şi glasul singuratic al unui corn ce-şi anunţa
ciobanii că în curând „se lasă seara
peste sat”, semnalul la care „tresăream”
şi mă îndreptam spre „căsuţa copilăriei” ...
fiind frânt de oboseală, dar atât de fericit, ca acum să-mi pun aceiaşi
întrebare „unde eşti copilărie cu pădurea
ta cu tot?”
Cu aceste trăiri,
pe care le păstrez în suflet de peste şase decenii şi jumătate (ca pe nişte
odoare scumpe), am venit la Ateneul Român să-i aduc un omagiu fierbinte bunului
meu tată spiritual, Mihai Eminescu.
O ploaie măruntă
ne-a răcorit feţele pentru câteva minute, iar când s-a auzit muzica de fanfară
a Reprezentativei Armatei, dirijor loc. col. Aurel Gheorghiţă, bunul Dumnezeu
şi-a aruncat privirea peste fiii care-i aduceau coroane de flori la statuia Sa
(operă a sculptorului Gheorghe D. Anghel) şi lacrimile cerului s-au oprit ca
prin farmec.
Îmi este greu să
descriu entuziasmul, patosul cu care s-a vorbit în „faţa” geniului, fiindcă îl
simţeam că este aproape de românii Săi, şi le ascultă vorbele.
Când inimile
noastre intonau la unison simfonia iubirii neţărmurite „DOR de EMINESCU!” , un stol de porumbei a făcut înconjurul grădinii
din faţa Ateneului Român şi ne-au vestit că sunt purtătorii soliei de „bună pace” de la bădiţa Mihai că, de acolo... din lumea Lui, ne păzeşte şi ne
călăuzeşte pe drumul luminos al culturii şi credinţei noastre strămoşeşti.
Fie-mi îngăduit să trec în revistă câteva momente de la această procesiune a
iubitorilor de poezie, a îndrăgostiţilor de Eminescu.
Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, a fost sărbătorit la Ateneul Român de „Liga
Culturală a Românilor de Pretutindeni”, unde şi-a dat concursul soprana de
coluratură Rodica Anghelescu, care
a cântat cu atâta dăruire sufletească... liedul ”Rugăciune” pe versuri Mihai Eminescu, muzica Eugen Cuteanu şi „Ave Maria” de Franz Schubert, alături de prietenul şi dragul meu gorjan,
maestrul Gheorghe Zamfir,
un adevărat zeu PAN al naiului iniţiatic, ambasadorul incontestabil al
muzicii româneşti pe care a făcut-o cunoscută pe cele cinci continente ale
globului. Apluzele au răsplătit cu prisosinţă prestaţia celor doi artişti
desăvârşiţi, fiindcă în Rugăciunea genialului Eminescu, fiecare dintre
cei prezenţi în sala arhiplină şi-au regăsit credinţa şi dragostea pentru MAMA,
cea mai iubită fiinţă de pe pământ „O,
Maica prea curata/ Şi pururea Fecioara, Marie!” A cânta Maria Ghiorghiu
şi l-a acompaniat pe carismaticul actor Eusebiu Ştefănescu.
Acest eveniment a avut loc prin străduinţa domnilor prov. univ. dr.
Victor Crăciun, general de
armată dr. Mircea Chelaru, directorului artistic al Filarmonicii „GEORGE ENESCU” maestrul Nicolae
Licareţ (care a cântat la orgă) din cele mai frumoase lucrări muzicale
închinate demiurgului împreună cu magicianul sunetelor celeste, Gheorghe Zamfir, apoi a urmat
inegalabilul eminescian, actorul Dorel Vişan de la Teatrul Naţional Bucureşti. Au
prezentat Adrian Pădureanu şi Iuliana Marciuc şi s-a trimis de către minunaţii artişti un salut cordial
dragilor români, oriunde s-ar afla ei, că bădiţa Mihai este cu noi, îl
iubim şi-l preţuim ca Luceafăr dătător de lumină şi speranţă într-un
viitor mai bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu