LĂUTAR CU PLETE DALBE

-   Lăutar cu plete dalbe, tot mai tânăr îmi apari;

Dacă berea curge-n halbe la Matilda-n Grădinari.

Când mă uit în sânul ei, tu mă urmăreşti, ţigane?

Din arcuş îţi ies scânteii, iar pe faţă ai broboane…

Văd în ochii tăi săgeți: mă urăşti, ce e cu tine!...

Înţeleg să mi-o admiri, dar nu văd ce ai cu mine?

-   Pe Matilda ce-o-iubești, am avut-o ca nevastă;

Boierule, de-o răpeşti, mă arunc de la fereastră!

Am pierdut-o într-o noapte: un pariu nenorocit...

Iar crâșmarul, măi nepoate, zarurile-a măsluit.

-   Hei scripcare, nu mai cânți! Nu de asta te plătesc?

Dacă iar mă scoți din minți, jur: de tine mă lipsesc!

A venit spre noi, Matilda, fața-n flăcări îi ardea...

Bietul om plângea pe scripcă și din gură îngâna:

-   Cine-n lume-i blestemat, nu trăiește, chinuiește:

O copilă am lăsat, Dumnezeu mă pedepsește!...

Chinului n-am rezistat, și-am plecat în lumea largă...

Pe Matilda am lăsat: sufeream că mi-a fost dragă!

Pe scripcar nu l-am uitat, îmi apare-n gând mereu...

Soartă, știu, m-ai blestemat să sufăr de dor și eu.

  

POVESTEA LUI PRICHINDEL ȘI A MATILDEI*

            Această poveste, destul de tristă, s-a petrecut  în urmă cu peste 100 de ani... în zona Văcăreștilor, cartierul Grădinari, sub Dealul Piscului (locul unde în 1913  a văzut lumina zilei Măiastra cântecului popular - Maria Tănase), într-o cârciumă care purta numele „LA MANDRAVELA” (unde se distrau șuții, geambașii, chrigii, negustorii, (vezi unele pasaje în romanul „GROAPA” de Eugen Barbu). În această cârciumă cânta renumitul scripcar Prichindel, iar Matilda (nevastă-sa) servea clienții la masă și, când i se făcea poftă să distreze consumatorii, cânta melodii de petrecere... sporindu-și câștigul prin bacșiurile pe care le primea.

     Crâșmarul Gheorghe Dinescu l-a provocat pe scripcarul Prichindel (soțul Matildei) la o partidă de zaruri. Muzicantul, care era ciupit bine de aburii băuturii... a pierdut-o pe Matilda la „un pariu nenorocit”, dar focoasa țigăncușă, mult mai tânără decât scripcarul ei,  l-a rugat pe conu' Gogu (Gicu-Gagicu, îi spunea ea când îl giugiulea) să-l lase pe amărâtul de  Prichindel ca cânte în crâșmă (asta ca pedeapsă pentru nesăbuința lui), că  altfel „Nebunul își face de cap”.

    Cred că aveam în jur de șase anișori când tata, Ilie Voican mi l-a arătat în crâșmă pe moș Prichindel, care albise și semăna izbitor de mult (cei care-și aduc aminte de un mare maestru al fluierului și cavalului) cu nene Marin Chisăr, și tot cam pe atunci mi-a spus adevărta tragedie pe care o trăia scripcarul.

*           *           *

    Matilda, care avea în vene sânge clocotitor, nu murea de dragul lui conu' Gicu, iar la fostul soț, scripcarul Prichindel, nu se uita... nici atât, dar când își aducea aminte... i se făcea milă de el că o adusese, pe când avea vreo treisprezece ani, tocmai din fundul Olteniei (de prin zona Amaradiei) și o făcuse „cocoană” în Bucrești.

Ce-ți e și viața asta?!... că acum „babalâcul scripcar” îi părea negru în fața ochilor, dar ca  să-și înece necazul, zvăpăiata, își găsise un avocățel (mușteriu nelipsit din crâșmă) cu care se iubea („Poetul meu drag!” - așa îl alinta) fără a se ascunde de ochii și gura lumii. Trubadurul „poet” era cunoscut în crâșmă ca un veșnic îndrăgostit și cehefliu „de onoare” , fiindcă plătea de fiecare dată consumația: îl cinstea pe scripcar ca pe un bun prieten, stătea de vorbă cu el în micile pauze când își permitea să mănânce câte ceva (strop de băutură nu mai punea în gură, că zicea când la unul când la altul, și ofta din greu: „Să mi se usuce limba când o să maii gust tărie!” Nu uita niciodată să-i dea bacșiș „Zarazei” pe care o admira și o lăuda la comeseni că-i frumosă ca o zână și... „Face toți banii, duduia!” la care mușteriii îi strigau: „Bravo, Gargară!” Dumnealui se dădea scriitor, făcea pe artistul îndrăgostit lulea, dar când a auzit din gura lui Prichindel că Matilda a fost soția lui, n-a mai călcat prin crâșma lui conu' Gogu: „Soartă, știu, m-ai blestemat să sufăr de dor și eu”.

    Îmi pare rău că nu am văzut-o pe Matilda, care se retrăsese din activitate și nu mai muncea la crâșma lui conu' Gogu, fiindcă de foarte multe ori treceam prin fața cârciumioarei când mergeam în Grădinari, strada Livada cu Duzi 23, la nenea Ion Coandă, tatăl Mariei Tănase și la nenea Fraz Tănase, fratele „zânei mele cea bună”; (vezi Maria Tănase spune: „Iubește cât ești pe lume!”

    Sper ca această romanță „LĂUTAR CU PLETE DALBE” ca la una din edițiile Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgoviște să fie cântată și să se bucure de suces, compoziție prin care amintesc iubitorilor de muzică bună, ca să știe cum se distrau și sufereau din iubire înaintașii noștri.